Intram in Saptamana Patimilor cand sarbatorim si omagiem sacrificiul suprem facut de Dumnezeu Omul, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu.... iubitul nostru Hristos Iisus.
Pentru oamenii fara traire spirituala, pentru ateii care nu au constiinta de sine, si care nu realizeaza ca in aceasta viata suntem suflete incatusate in materie, aceste sarbatori au o valoare doar de cutuma, de traditie, dand importanta doar aspectelor exterioare ce tin de manifastare si de traditia culinara. Nu constientizeaza importanta spirituala, nu realizeaza ce bulversare este in aceste zile in lumea nevazuta in care traim concomitent cu lumea materiala, cu sufletul ca dualitate, dar nu o putem percepe cu simturile trupului cuantic.
Acum fortele raului sunt ofensate, sunt bulversate, li se amintesc de sfarsitul ce va sa fie, prin toate omagiile, slujbele si manifestarile crestine ce au loc in Saptamana Patimilor. Prin fiecare gest crestin, fiecare slujba speciala sau manifestare traditionala (oua rosii, sacrificarea mielului Pascal, procesiuni, etc.), puterile iadului se ofenseaza, se tulbura, se ingrijoreaza de sfarsitul nimicitor ce va sa fie, amintindu-si de marea infrangere pe care au suferit-o cand din trupul lui Iisus Hristos pe cruce a iesit in acest iad contemporan insusi Fiul Lui Dumnezeu, prin taina dumnezeiasca nascut ca om in trup de muritor.
Ce lumina mare s-a facut in iad in acel moment cand Iisus a spus pe cruce: "Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?", dandu-si sufletul.
In acel moment portile iadului, ale intunericului, ale nedragostei, ale lipsei de Dumnezeu s-au spart, facandu-se lumina mare si fugind de la fata lui Hristos intunecatele fapturi ale ingerilor cazuti ce au stapanirea acestei lumi vremelnice. Din acel moment langa Fiul Omului au venit toti cei care l-au iubit sincer pe Dumnezeu in Vechiul Legamant, incepand cu Adam si Eva, protoparintii nostrii, toti proorocii, si toti cei care au avut viata sfanta si au putut suporta lumina si dragostea dumnezeiasca a lui Hristos. Toti cei salvati atunci din iadul suferintei au fost inaltati la cerurile sfinte in Rai impreuna cu Hristos Iisus, lasand deschisa calea si spre ceilalti care au murit, de atunci pana azi si pana la sfarsitul acestei lumi. Pana la invierea de a treia zi, in Duminica Invierii, au avut loc aceste lucruri nesesizabile si nevazute, de taina, pentru cei din lumea incatusata in timp si materie, din lumea fizica. De fapt, in lumea fizica au avut loc fenomene neobisnuite, care au dat de gandit ucigasilor Lui ca acel om care a murit pe cruce nu era un om oarecare. In sfintele evanghelii se spune ca a avut loc un cutremur mare, ca in templul lui Solomon catapeteasma care era din piatra s-a sfasiat, s-a crapat in doua. Au inviat morti si au avut loc vindecari miraculoase care au inspaimantat pe oamenii din Ierusalim.
Deci, asa se explica pe scurt, taina Invierii Domnului si scopul Nasterii, vietii si mortii pe cruce a lui Iisus. Numai Fiul lui Dumnezeu avea aceasta competenta divina sa produca aceste modificari in mersul lucrurilor, de la blestemul lui Adam din Eden si pana la Inviere. Niciun om, cat de cuvios si sfant ar fi trait pe acest pamant plin de ispite, razboaie, necazuri, boli si durere, nu ar fi avut capacitatea si posibilitatea sa patrunda dupa moarte in intunericul iadului, sa il lumineze cu lumina sfanta si sa deschida definitiv calea spre Rai, dand posibilitatea in continuare celor care traiesc o viata cuvioasa sa mearga la Creatorul lor cu sufletul.
Portile iadului au fost deschise definitiv si din acel moment oamenii nu mai sunt sortiti iadului chiar daca au avut viata cuvioasa.
Aceasta e marea Taina a Invierii!
Asa trebuie inteleasa aceasta mare fapta a lui Iisus Hristos, care ne-a salvat de sentinta la iad dupa moarte, data de Dumnezeu Tatal lui Adam si consoartei sale Eva, cand au incalcat porunca dragostei in Eden.
Iisus Hristos, Salvatorul nostru de la iad, Mantuitorul nostru si Dumnezeul nostru, ca persoana a Sfintei Treimi.
Aceasta e semnificatia Sarbatorilor Pascale.
De aceea in aceste zile trebuie sa facem fapte placute lui Dumnezeu, sa ne para rau de toate rautatile facute, sa ne caim de pacate, sa le marturisim celor care sunt competenti sa le dezlege, adica duhovnicilor.Fratii mei, cei ce cititi aceste randuri, va chem la o viata demna, plina de fapte bune, fara intentii si ganduri rele, plina de compasiune si intelegere. Sa fim mai buni si mai ingaduitori cu cei care gresesc fata de noi. Sa fim mai civilizati, mai amabili, mai sensibili la durerile si necazurile celor de langa noi, sa fim mai cu luare aminte la glasul Domnului Iisus Hristos care ne cheama in permanenta pe drumul deschis de El de la Inviere si de la ridicarea la cer in ziua Inaltarii, dupa cele 40 de zile de la Inviere.
Numai asa, acest neam al nostru poate deveni mai bun, mai responsabil, mai respectat de celelalte neamuri.
Sa incepem sa fim mai buni fiecare dintre noi chiar din acest moment.
Si asemeni talharului de pe cruce care l-a recunoscut pe Iisus ca Dumnezeu si Mantuitor strig si eu: Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul si ia-ma in Imparatia ta!
Va rog sa ma iertati daca am gresit sau am ofensat pe cineva prin aceste randuri!
Cu dragoste, acelasi Marius Gheorghe.
