Astazi am trait un sentiment ciudat si totodata presarat cu frica.
Ce anume m-a determinat sa am asemenea trairi? O priveliste iesita din normalitate. Pe platoul Dacia din orasul meu, Buzau, se afla o multime de aproape 1000 de oameni cu pancarte de gat si bannere pe care se distingeau cateva buchii mazgalite cu vopsea. Am inteles repede ca acei oameni erau ... profesori.
Profesori?!?
Da! Profesorii copiilor nostrii!
Nu am mai simtit asa ceva din anii '90 cand vedeam la televizor manifestatii si oameni sandwish cu pancarde pe care scriau nemultumirile lor.
Am recunoscut repede cativa profesori si invatatori de la scoala unde invata fii mei, si subit m-a cuprins un sentiment ciudat de mila amestecata cu frica.
Nu este posibil! ... am gandit in sinea mea. Daca au iesit in strada oamenii cei mai pregatiti din comunitatea mea, intelectualitatea, este grav. Profesorii si dascalii copiilor nostrii, cei care ne formeaza intelectual si profesional urmasii nostrii.
Ce se va alege oare de neamul acesta al nostru?
Din discutiile unor cetateni ce comentau pe margine mancand seminte si privind cu nepasare la acea masa de oameni am inteles ca profesorii nu si-au primit salariile si ca sunt nemultumiti de modul cum sunt tratati de catre guvernanti.
M-am intrebat atunci.... oare de ce s-a ajuns aici?
De asemenea am aflat ca de fapt nu sunt reprezentantii tuturor scolilor. Unii nu vor sa demonstreze pentru a-si cere drepturile pentru ca au primit salariile intregi. Deci, unii au primit iar altii nu. Hm, se foloseste dezbinarea!... mi-am zis in minte.
Conducerea inspectoratului scolar a trimis directorilor de scoli directive de a lua masuri pana la desfacerea contractului de munca celor ce se vor alia sindicatului liber al profesorilor.
Astfel, anumiti directori, si ei profesori la randul lor, unii dintre ei numiti politic, au "lamurit" cadrele didactice din scolile lor sa nu se amestece, iar acestea "au inteles" imediat ca nu trebuie sa se alature confratilor lor.
Atunci am avut primul instinct sa-i condamn de lasitate pe cei care nu doresc sa fie alaturi de confratii lor. Insa... mi-am revenit repede.
Nu e posibil ca un om integru cu o anumita pregatire sa fie las.
Oare ce este atunci?
De ce se abtin acele scoli sa fie solidare cu cei care nu mai suporta batjocura celor pe care i-au educat si i-au format in scoli?
Raspunsul l-am gasit cand am observat cordoanele de jandarmi pregatite pe margini, oameni ai Politiei si SRI imbracati civil care stateau cu castile in urechi si cu telefoanele pornite raportand sefilor cursul evenimentelor. De fapt, pana la urma urmei isi fac datoria.
Iar frica de a ramane somer pe aceste vremuri e una din cealalta cauza a "lasitatii" lor.
Deci nu e lasitate!
Dar ce este?
E frica de ziua de maine, frica de a-ti spune parerea, frica de a-ti cere drepturile, frica de a vorbi liber, frica de a te opune celor care ne conduc, frica de a avea o alta parere, frica de a spune deschis ca nu mai poti sa suporti batjocura si umilinta. FRICA DE PARTID!
Ce este mai umilitor pentru un neam sa iti batjocoresti dascalii si profesorii care iti educa fii?
Partidul e in toate! El spune ce este bine si ce este rau! Partidul este etalonul dreptatii si trebuie sa ne aliniem la regulile impuse de el. Apoi mi-am adus aminte de secretarul meu de partid care ne certa in sedinte prin anii '80 pentru ca nu am conspectat cuvantarile tovarasului! Si mi-a venit subit sa ... vomit!
Am fugit repede de la fata locului indepartandu-ma de acel loc sa nu fiu vazut cumva de baietii cu ochii albastrii din zona si sa ma treaca din greseala pe vre-o lista.
Uf! Bine ca am scapat!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
